aventură în
VRANCEA
SĂLBATICĂ
- PRIMA EDIȚIE -
28 - 29 august 2026
Parcul Natural Putna-Vrancea unul dintre cele mai sălbatice parcuri din România
Aici, interacţiunea activităţilor umane cu natura a creat de-a lungul timpului o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi culturală. O zi pe potecile parcului te poartă prin timp, pe urmele unor specii care au trăit în urmă cu 50 milioane de ani, când mișcările tectonice au modelat peisajul formând cascade, straturi suprapuse, turbării, depozite fosilifere și păduri, toate cu o mare diversitate biologică.
Aventură în Vrancea Sălbatică este o competiție de tip ”adventure” care s-a născut din dorința de a aduce Parcul Natural Putna-Vrancea mai aproape de iubitorii de natură și de sportivi. Suntem la prima experiență de organizare a unei competiții complexe, însă beneficiem de sprijinul echipei Propark-Fundația pentru Arii protejate, organizatorul a 10 ediții de Propark Adventure Race. Acesta este și motivul pentru care am ales să îmbrățișăm acest concept: echipă, orientare, anduranță, decizii sub presiune, natură adevărată și, mai presus de toate, probe speciale care aduc participanții mai aproape de valorile naturale și culturale ale parcului.
Am ales să ne adresăm atât participanților experimentați, care își doresc testarea limitelor la extrem, pe distanțe lungi, cât și celor pasionați dar care nu obișnuiesc să parcurgă distanțe foarte lungi însă au pregătirea necesară pentru un efort susținut timpt de 5 până la 10 ore. În ambele cazuri experiența, buna colaborare între coechipieri și bineînțeles, dorința de mișcare, cunoaștere și aventură sunt cele mai importante. De obicei, într-o competiție de aventură, harta este înmânată echipelor cu o zi înaintea startului iar traseul este la alegerea echipelor, acestea fiind nevoite să treacă prin posturile de control în ordinea stabilită de organizatori.
Conform REGULAMENTULUI

• Harta cu punctele de control ce trebuie atinse va fi înmânată echipelor în timpul şedinţei tehnice, cu doisprezece ore înaintea startului;

• TRASEUL NU ESTE IMPUS. Fiecare echipă este liberă să îşi aleagă traseul de la un punct de control la altul;

• Echipamentul obligatoriu de concurs este detaliat în regulament;

• Startul

→ 28 august 2026 ora 08:00 pentru cursa lungă

→ 29 august 2026 ora 09:00 pentru cursa scurtă

• Fiecare echipă își va gestiona timpul după cum consideră de cuviință;

• Timpul limită de sosire este:

→ 34 ore pentru cursa lungă (29 august 2026 ora 18:00)

→ 10 ore pentru cursa scurtă (29 august 2026 ora 19:00)

Înscrierile încep în data de 15.03.2026
și se vor încheia în data de 05.08.2026
CURSĂ LUNGĂ
150
km de parcurs
34
ore de parcurs
4
coechipieri
CURSĂ SCURTĂ
50
km de parcurs
10
ore de parcurs
2
coechipieri
Vă rugăm să citiți întreg REGULAMENTUL cu maximă atenție! Acesta conține toate informațiile de care aveți nevoie, pentru ca participarea la această competiție să se desfășoare în condiții de siguranță. Dacă sunt informații pe care nu le regăsiți în regulament, vă rugăm să consultați secțiunea de ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Acest eveniment este organizat prin proiectul Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor. Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Fundației OMV Petrom, a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile sau a Propark-Fundația pentru Arii Protejate, fiind responsabilitatea exclusivă a beneficiarului proiectului.
NOUTĂȚI

Pregătește-te pentru un weekend plin de energie, natură și adrenalină! 28–29 august 2026 | Parcul Natural Putna-Vrancea Între 28 și…